Dacă ai ști tot ce am scris și simțit legat de tine de-a lungul timpului, chiar și a celui îndelungat în care nu ne-am spus nimic și nu am știut de tine, ai înțelege de ce azi nu mai zâmbesc cum zâmbeam odată.
Azi mi-e mai greu să zâmbesc și mult mai greu să fiu fericită, dar îmi este mai ușor să mă prefac că sunt. Sunt puțini cei cărora le pasă cu adevărat, așa că ce rost are să îți expui tristețea în fața oricui? Trist este că ai devenit unul dintre ei. Și mai trist este că nu te-a putut înlocui nimeni. Este teribil să conștientizez că te voi iubi toată viața și că fericirile noastre sunt la poli opuși: a ta este înălțătoare, iar a mea este strivită, la pământ. Ești mai puternic decât spuneai și ai avut puterea să te îndrăgostești din nou. De mine nu ai fost niciodată, nu am însemnat nimic în viața ta... Poate doar un accesoriu, o jucărie pe care o arunci după ce te plictisești de ea. Ai aruncat-o atât de tare încât nici astăzi nu este reparată complet. Dar bine că ești tu fericit...
